Învaţă-mă

Învaţă-mă să merg, atunci când nu mai ştiu 
Învaţă-mă să cânt, când glasul mi-e pustiu
Învaţă-mă să zbor când aripile sunt frânte
Nici Bunul Dumnezeu parcă nu mai aude.

Învaţă-mă să bucur când lacrima prelinge
În dorul fără leac, iubirea ta se stinge
Învaţă-mă să tac, doar steaua să vorbească
Şi-o las să povestească despre iubirea noastră.

Învaţă-mă să fiu eu cea care eram
Din fir de flori să ţes iubirea ca un basm
Învaţă-mă s-adorm târziu pe braţ de lună
Şi soarele cel mândru ne-aducă împreună.

Învaţă-mă să văd ce n-am văzut vreodată
Să râd, s-adun sclipiri de apă învolburată
Învaţă-mă să cred că tu nu mai exişti
E prea târziu acum şi ochii mei sunt trişti.

Ana-Maria Bocai

Lacrimile tale

Sub masca asta efemeră de fericire şi de bine, 
Sunt lacrimile tale Maica
Cu care plângi răul din lume.
O floare ruptă din grădină
E parte ea din fiinţa ta,
Un om loveste cu trufie
Iubire cand va exista ?
Un altul râde şi socoate
Că lumea el va stăpâni
Şi fără mila pe cel slab
În inimă îl va rani.
Te uiti Măicuţa mea cea bună
Şi plângi pentru păcatul lor,
Şi alini sufletul cel bun
Ce Ţie iţi cere ajutor.
Şi în durerea ta cea mare
Că fii tăi se duşmănesc
Tu plângi şi-întrebi pe fiecare
De ce ei nu se mai iubesc ?
De ce se bat pentru mărire ?
Pentru o palma de pământ ?
Şi de ce uită că sunt cu toţii
Un singur suflet pe pământ ?

Ana-Maria Bocai 

Ca şi în filmul mut

Îți simt buzele topindu_se pe buzele mele
Și inima care bate ritmul universal
Nu mai este una,sunt două
Surori din alte vremuri, cernând timpul frugal.
Îți cer iertare aprioric, atât și tac
Nu mai știu ce este de făcut
Când dragostea se_închină apoteotic
Sunt că un cerșetor din filmul mut.
O floare, un joben și o grimasă
Un Charlot e acum inima mea
Rămâne fără grai, gesticulează
E pentru mine sau e a altcuiva?
Mă uit la tine iar și iar
Adun de jos speranțele pierdute
Și vechiul meu baston, un fir de stea
Pe care aveam doar visele țesute.
Îl las pe Charlot să colinde iar
Și ochii tăi mirată îi privesc
Sunt doar un cerșetor din filmul mut
Sau chiar iubirea ei mi_o dăruiesc?

Ana-Maria Bocai 

19.03.2015

Na Hanyate

Să facem în fiecare zi mici gesturi care să atingă sufletul celorlalţi, prieteni sau străini, dăruind "sclipiri de soare" vom descoperi cum adevărat iubirea...nu am să înţeleg de ce nu mai putem să spunem te iubesc, în schimb nu ne este ruşine să jignim, să urâm, să ne certăm pentru lucruri mărunte...
tr-un colţ din inima fiecăruia dintre noi 

IUBIREA VINDECĂ!

poate a fost o visătoare atunci când a crezut că Mircea o mai iubeşte, dar chiar şi aşa: ce poate fi mai frumos decât o iubire pură, trăită în suflet o viaţă de om...profunzimea sentimentului şi curăţenia sufletească i-au făcut lui Maitreyi Devi un dar divin, i-au dăruit o perlă, pe care crescut-o singură şi i-a adus nemurire...
am înţeles că, din păcate, spiritual-deşi avem toate condiţiile pentru a evolua- suntem mult, mult în urma altor civilizaţii

Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Şi ce dacă el trebuia să plece? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele care ne despărţeau şi am fi devenit "ardhanariswar". Cele două euri ale noastre ar fi redobândit desăvârşirea. Dar pot oare occidentalii să înţeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârşirea iubirii are loc în pat. Totuşi, el ştia, cu siguranţă ştia. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în braţele lui, în chenarul uşii. El îmi şopteşte: "Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ţi ating sufletul".

Privire de smarald

https://www.youtube.com/watch?v=lZFaS_Gd2NI

IARTĂ-MĂ, DOAMNE!

Răi,urâţi, invidioşi, murdari, 
Ne prefacem că ne iubim 
Şi ne lovim pe la spate, 
Sinceritatea nu mai este demult un dar
Iubirea înseamnă doar sexualitate.
Iubirea de aproape,iubirea de neam
Demult au murit,
Cultura se zbate,
Se stinge un neam
Dispare un mit
Nu mai e loc pentru spiritualitate.
Trăim în minciună, trăim fără rost
Adevărul şoptit ne doare mai tare,
Ne-ascundem de noi, de fraţi şi surori
De cei iubiţi fugim cel mai tare.
Pe Dumnezeu l-am izgonit într-un colţ
Acum El nu mai are valoare
Orbi, surzi şi muţi
Nu auzim strigătul Lui,
Tot ce a fost divin, totul dispare.
Suntem nişte fiinţe în deşert
Visând gloria cea trecătoare,
Iartă-mă Doamne că am greşit!
Iartă-i pe cei ce Te lovesc pe la spate!
Ana-Maria Bocai 

Iubire

O să vezi, o să fie bine

O să vezi, o să fie bine

 Când întreb eu?..şi apoi tăcere

Şoapte căzute pe podea

Gânduri adunate din alte vremuri

Imaginea ta rămas agăţă într-un tablou

Ce se întâmplă cu mine,cu tine?

Azi am găsit în sertar o poză în care zâmbeai

Zâmbetul tău spunea acelaşi nume

Ehhh...e mult de atunci

Chiar şi ochii strigau

Trăiam unul prin celălalt,ducând aceeaşi cruce

Eu nu puteam să îti spun pe nume

Numele tău rămânea mereu prins în suflet şi  nu voia să iasă de acolo

Era suficient să spui tu numele meu, era întregul nostru

Căzuţi pe o margine de lume...

Doar mâinile noastre se mai caută, cer ajutor

Şi aşa vor rămâne mereu:doua mâini căutându-se în infinit.

Şi totuşi, ce se întâmplă cu tine, ce se întâmplă cu mine?
Ana-Maria Bocai 
Caracal, 6.03.2015