Într-o noapte cu Dumnezeu, am vorbit
Era copil, bătrân, om împlinit,
Era OM ca noi, obosit şi stingher
Coborâse o clipă de acolo din cer .
Nu cunoştea lumea şi întreba
Pe mine, pe tine: ce-i dragostea ?
Crezuse că înseamnă mai mult decât atât
Iubirea nu e nimic, e doar un cuvânt.
Trist a mers la gâze, la pomi şi la flori
A întrebat şi apa şi roua din zori,
A întrebat cerul şi soarele
Unde sunt ele, iubirile?
Într-o noapte am vorbit cu Dumnezeu
Era mai mult decât tot, este prietenul meu,
L-am aşteptat obosit şi stingher
Să coboare, la mine, de acolo din cer.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Prea multă suferință ne apasă
Nimic din ce e Sfânt nu ne atinge,
Sunt ochi în lacrimi, suflete în ceață
Pământul, Doamne, e acum doar sânge.
Strigăm zadarnic, nimeni nu aude
Că rău-i rău și-acum e tot mai mare,
Nici brazda noastră nu mai crește grâne
Iubirea unde-și caută alinare…
În viața noastră Tu nu-ți găsești locul
Suntem pierduți, corupți de bani si-avere,
Când pace vrem, să creștem în iubire
Dar nu e loc decât pentru putere.
Ne sfâșiem precum haita flămândă
O lacrimă se-ascunde printre gânduri,
Te caut, vreau să știu dacă ești bine
Te exilasem, Doamne, printre rânduri.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Să zâmbim, Doamne, să uităm de sclavie
Să te scoatem, de acolo, din colivie,
Din timp de uitări în libertate
Să vorbim Doamne, să ne spui despre toate.
Poveşti adunate în doruri mărunte
Trecutul țese peste vreme o punte,
Doamne, cum trece clipa prin noi
Povestind despre ale noastre nevoi.
Uitat prin scrieri, prin cărți,rugăciuni
Nu suntem, Doamne, nu suntem mai buni,
Te-am ascuns undeva şi nimic nu ne ajunge
Sub vorbe viclene, totul e sânge.
Iubirea se zbate să mai reziste
Nu este decât subiect în reviste,
Adevărul se târăşte prin lume obosit
Minciunii îi face acum loc smerit.
Sub măşti sunt chipuri chinuite de ură
Răul creşte stăpân, nu are măsură,
Totul e rece, tot e împietrit
Bunătatea, credința par în asfințit.
Vino, Doamne şi stai lângă noi
Exilat eşti Tu printre îngerii goi,
Vino, Doamne, de ai obosit
În drumul tău fără sfârșit .
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Vino, Doamne, și stai lângă mine
Să vorbim despre noi, să vorbim despre tine,
Despre cum doare minciuna și ura
Despre cum totul se-ntâmplă de-a dura.
Tăvălug de iluzii, speranțe deșarte
Viața asta doar vise împarte,
Ziua petrece cu îngerii goi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Poartă-mi tâmpla de vremi obosită
Pe umărul tău se vrea odihnită,
Amintiri din vreme când eram amândoi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Despre cum te-am pierdut în lume, cândva
Fără să-ncerc să-ți știu dragostea,
Zori de lumină împletesc în suvoi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Așa cum vorbeam când eram amândoi
Vino, Doamne, de-ai ostenit
În drumul tău fără sfârșit.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
De ce e drumul greu şi ce-i în zare
Şi cauți fără rost un nou senin,
Din locul tău şi Dumnezeu pare străin.
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
De ce iubirea ta n-are valoare
Şi tot se risipeşte, viața-i fum,
Doar Dumnezeu îți e tovarăşul de drum.
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
Durerea ta pe cine oare doare
Pe ei…nu are cum…sunt doar actori,
Doar Dumnezeu îți mai zâmbeşte blând în zori.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Era copil, bătrân, om împlinit,
Era OM ca noi, obosit şi stingher
Coborâse o clipă de acolo din cer .
Nu cunoştea lumea şi întreba
Pe mine, pe tine: ce-i dragostea ?
Crezuse că înseamnă mai mult decât atât
Iubirea nu e nimic, e doar un cuvânt.
Trist a mers la gâze, la pomi şi la flori
A întrebat şi apa şi roua din zori,
A întrebat cerul şi soarele
Unde sunt ele, iubirile?
Într-o noapte am vorbit cu Dumnezeu
Era mai mult decât tot, este prietenul meu,
L-am aşteptat obosit şi stingher
Să coboare, la mine, de acolo din cer.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Prea multă suferință ne apasă
Nimic din ce e Sfânt nu ne atinge,
Sunt ochi în lacrimi, suflete în ceață
Pământul, Doamne, e acum doar sânge.
Strigăm zadarnic, nimeni nu aude
Că rău-i rău și-acum e tot mai mare,
Nici brazda noastră nu mai crește grâne
Iubirea unde-și caută alinare…
În viața noastră Tu nu-ți găsești locul
Suntem pierduți, corupți de bani si-avere,
Când pace vrem, să creștem în iubire
Dar nu e loc decât pentru putere.
Ne sfâșiem precum haita flămândă
O lacrimă se-ascunde printre gânduri,
Te caut, vreau să știu dacă ești bine
Te exilasem, Doamne, printre rânduri.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Să zâmbim, Doamne, să uităm de sclavie
Să te scoatem, de acolo, din colivie,
Din timp de uitări în libertate
Să vorbim Doamne, să ne spui despre toate.
Poveşti adunate în doruri mărunte
Trecutul țese peste vreme o punte,
Doamne, cum trece clipa prin noi
Povestind despre ale noastre nevoi.
Uitat prin scrieri, prin cărți,rugăciuni
Nu suntem, Doamne, nu suntem mai buni,
Te-am ascuns undeva şi nimic nu ne ajunge
Sub vorbe viclene, totul e sânge.
Iubirea se zbate să mai reziste
Nu este decât subiect în reviste,
Adevărul se târăşte prin lume obosit
Minciunii îi face acum loc smerit.
Sub măşti sunt chipuri chinuite de ură
Răul creşte stăpân, nu are măsură,
Totul e rece, tot e împietrit
Bunătatea, credința par în asfințit.
Vino, Doamne şi stai lângă noi
Exilat eşti Tu printre îngerii goi,
Vino, Doamne, de ai obosit
În drumul tău fără sfârșit .
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Vino, Doamne, și stai lângă mine
Să vorbim despre noi, să vorbim despre tine,
Despre cum doare minciuna și ura
Despre cum totul se-ntâmplă de-a dura.
Tăvălug de iluzii, speranțe deșarte
Viața asta doar vise împarte,
Ziua petrece cu îngerii goi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Poartă-mi tâmpla de vremi obosită
Pe umărul tău se vrea odihnită,
Amintiri din vreme când eram amândoi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Despre cum te-am pierdut în lume, cândva
Fără să-ncerc să-ți știu dragostea,
Zori de lumină împletesc în suvoi
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Vino, Doamne, să vorbim despre noi.
Așa cum vorbeam când eram amândoi
Vino, Doamne, de-ai ostenit
În drumul tău fără sfârșit.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
De ce e drumul greu şi ce-i în zare
Şi cauți fără rost un nou senin,
Din locul tău şi Dumnezeu pare străin.
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
De ce iubirea ta n-are valoare
Şi tot se risipeşte, viața-i fum,
Doar Dumnezeu îți e tovarăşul de drum.
Din ” închisoarea ” ta întrebi cu disperare
Durerea ta pe cine oare doare
Pe ei…nu are cum…sunt doar actori,
Doar Dumnezeu îți mai zâmbeşte blând în zori.
Ana-Maria Bocai
https://ampress.ro/
