miercuri, 25 noiembrie 2015

Concert sub bagheta maestrului Ivan Iliev pe scena Teatrului Național Caracal

Sărbătoarea care a marcat cei 477 de ani de atestare documentară a orașului Caracal s-a încheiat în seara zilei de 24 noiembrie 2015. Serile de teatru, lansările de carte, expozițiile de pictură, manifestările sportive sunt câteva dintre activitățile desfășurate cu ocazia sărbătorii “ Zilele Municipiului Caracal”.
Pe scena Teatrului Național Caracal cortina s-a lăsat greu coborâtă, pentru că surpriza ultimei seri ne-a adus din nou bucuria muzicii clasice. Filarmonica “Oltenia” din Craiova, o doamnă distinsă ce anul acesta – în decembrie- împlinește 111 ani și Asociația Craiova Muzicală și-au făcut auzit glasul cu un frumos concert susținut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii “Oltenia”.
Înființată în anul 1957, Orchestra de Cameră a Filarmonicii “Oltenia” a susținut concerte atât în țară, dar și în turneele internaționale din: Italia, Franța, Germania, Olanda și Bulgaria. Repertoriul diversificat și bogata experiență concertistică sunt doar câteva din argumentele care recomandă această orchestră ca fiind una de elită.
Programul prezentat publicului caracalean a fost unul complex și a transmis sufletului momente de bucurie și tristețe, de încântare și divin. “Vinovat” pentru această frumusețe este dirijorul bulgar Ivan Iliev, colaborator al Filarmonicii oltene din anul 2011.
În cele câteva clipe, pe care am îndrăznit să i le smulg după încheierea spectacolului, am descoperit un om deosebit, care cu o simplitate și o noblețe aparte se dedică muzicii, colegilor cu care colaborează și nu în ultimul rând publicului. Un om care spun eu, ne respectă poate mai mult decât ne respectăm noi uneori țara, pentru că da, dragii mei, omul acesta vorbește limba română.
Piesele alese cu grijă, s-au dorit a fi un liant, acel quelque chose, care să aducă publicul acolo, pe scenă în inima muzicii. Dacă în prima parte, s-a zâmbit și inima a tresărit cu bucurie, ce-a de a doua parte a evenimentului ne-a amintit o altă față a realității, și pentru aceasta maestrul Ivan Iliev a ales divinul: “Sabat Mater”- Giovanni Battista Pergolesi – Plângerea Fecioarei Maria la moartea lui Christos. Vocile celor două soliste ale Filarmonicii din Craiova : alto Mihaela Popa și soprana Alexandra Iosub au trimis în sufletele noastre aripi de înger.
Din biografia maestrului Ivan Iliev, puțin cunoscut publicului caracalean am să rețin câteva aspecte. Născut în orașul Vidin, dirijorul a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Sofia, perfecționându-se apoi în domeniul dirijoratului de orchestră cu profesorii Micheal Esselstrom ( la Indiana University,2003) , Victor Yampolsky (la Northwestern University) și Julian Shew ( la Universitatea de Stat din Louisiana), teza de doctorat fiind susținută la Academia Națională de Muzică din Sofia.
De-a lungul carierei sale a susținut concerte la pupitrul mai multor orchestre: South Bend Symphony Orchestra, Louisiana Symphony Orchestra, Louisiana State University Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonici din Sarajevo, Shumen Symphony Orchestra, Stara Zagora Opera Orchestra, Filarmonica “Oltenia” și a realizat înregistrări pentru radio și televiziune cu Filarmonica din Sarajevo,   Louisiana State University Symphony Orchestra, precum  și un CD de muzică barocă  la pupitrul Orchestrei de cameră  din Sofia.
O seară minunată, cu un public dornic să primească lumina muzicii, o seară răsplătită cu un dar divin.

marți, 10 noiembrie 2015

Se rupe pământul







Se rupe pământul în două ca pâinea aburindă
Otrava se scurge prin lava-i topită
Memorii mustesc în adâncuri de fier 
Cenuşa în nori se ridică în cer.


Din pântecul terei se cască un crater
Ţâşneşte magma, e numai jăratic
Clipe de arşiţă piatra sculptează
Arc de zori peste timpuri durează.

Orizonturi văd peste vremi timpul trecut
Durerea arde-n scântei universul tăcut
Din aripi de vânt se naşte o viaţă
Zâmbetul a rămas doar o grimasă pe faţă.

Ana-Maria Bocai

duminică, 8 noiembrie 2015

Sunt bolnavă de tine

Sunt bolnavă de tine
Doamne,
Cum mă mai strâng depărtările
Și cum mă sugrumă orizontul!
Sunt bolnavă de lipsa ta
Cu care îmi spui cuvinte
Despre noi îmbrățișați,
De zâmbetul trist
Agățat într-un colț de lume,
De frumusețea ascunsă
Dincolo de cortina rece a vieții,
De cântecul fără sfârșit
Al inimii dăruind clipe.
Doamne, cum mă mai dor apropierile!
Și sărutul fugar ne amenință
Cu despărțirea și lipsa noastră.
Nu mă pierd singurătățile
Și nu stârnesc furtuni în liniștea mării,
Nu mă regăsesc în regăsiri
Și nici nu mai rup din mine.
Doamne,
Cum te-aș strânge

Și te-aș sădi în brațele mele!


luni, 12 octombrie 2015

Dor de tine




Când luna scaldă noaptea cu ale ei sclipiri
Și ochii tăi văpăi privesc la mine,
Topeşte timpul gol rămas în amintiri
Aş vrea să ştii cât te iubesc pe tine.

Adoarme gândul meu, se sprijină pe-o stea
Și deapănă poveşti cu prinţi şi zâne
Doar inima-mi vorbeşte despre dorinţa mea
De clipele de dragoste puţine.

Îmi sprijină fiinţa şi-n vis cu tine sunt
Mi-e atât de dor să-mi fie dor de viață,
Să fiu iubita ta şi-n gesturi de alint
Să te opreşti cu buzele-ţi pe faţă.

Să-mi mângâi ochii trişti ce lacrimă au plâns
Și-au strâns poveşti de nimeni neştiute
Departe sunt acum, într-un trecut ascuns
Le-ai ridicat ziduri ce nu pot fi trecute.

Iubeşte-mă acum, al tău copil să fiu
Candoarea lumii fie prinsă-n ele,
Și dragostea ta pură, mereu ca focul viu
S-adape ca o ploaie deşerturile mele.

Ana-Maria Bocai 



joi, 8 octombrie 2015

Fericire





Nu există fericire în afara noastră, nimeni nu te poate învăţa cum să fii fericit, cum să devii puternic, cum să reacţionezi în faţa greutăţilor...sufletul se căleşte singur sub acoperământul lui Dumnezeu.
Ana-Maria Bocai




luni, 5 octombrie 2015

De nu te-aş iubi






De nu te-aş iubi, clipa ar trece 
Tristă, departe...un zâmbet prea rece 
De nu te-aş iubi, universul cel mut 
M-ar prinde în vraja lui si-aş rămâne tăcut 
De nu te-aş iubi...Doamne, târziu! 
S-ar întinde în sufletul meu doar pustiu 
De nu te-aş iubi…dacă-aş putea 
Vraja din inimă s-o pot alunga? 
De nu te-aş iubi…nu aş mai fi 
De nu te-aş iubi…nu aş trăi.


Ana-Maria Bocai 
vol. De nu ai fi tu, ce aş fi fost?



miercuri, 23 septembrie 2015

Un gând pentru o carte


                       
                         

                Sunt cuvinte care te schimbă, care îţi modifică într-o clipă percepţia asupra vieţii, sunt gânduri care strigă: Existăm şi noi!

                      Omul este un univers de trăiri, intensitatea lor şi registrul în care se desfăşoară depinde de fiecare în parte. Nu iubim mai mult sau mai puţin, iubim pur şi simplu, vibrând la acel ceva, acel- "je ne sais pas quoi" - ceva venit dintr-o lume necunoscută. Trebuie să admitem că nu toţi simţim şi iubim la fel, suntem unici şi în drumul nostru de" nicăieri către nicăieri" suntem prinşi în vârtejul numit dragoste.

                      Romanul, pe care acum l-am terminat de citit, m-a trimis într-o altă lume şi îmi aduce în faţă idei şi provocări noi. Suntem iubire sau iubirea este o mică parte ce trăieşte în noi? 

Aş vrea să cunosc care sunt trăirile celor ce au citit această poveste, o istorie care dincolo de aparenţă ne aduce o multitudine de aspecte, mesaje şi întrebări la care nu vom primi poate niciodată răspuns.
                       Autorul ne poartă cu blândeţe, cu un sentiment de calm printr-o altă realitate, una creată dintr-o trăire de moment. Intensitatea ei este însă atât de mare, încât dă impresia unei întregi existenţe, precum un Da Capo al Fine dintr-o operă clasică. Emoţiile sunt profunde, descriere fiind pe măsura acestora: " Mirosea doar a mare; un miros mineral şi vegetal, dulceag şi greu, a fiinţei vii şi a fiinţei moarte-aşa cum miroase la marginea tuturor mărilor sărate şi calde." Scenele se desfăşoară cursiv, într-o curgere lină, fără să existe discrepanţe între imaginile care redau experienţele umane, mediul natural şi trăirile filosofice.
                   Deşi complex, romanul formează un tot unitar, un plin vorbind despre necunoscuta iubire.
Pe mine m-a regăsit şi totodată m-a schimbat acestă poveste, m-a îndemnat să scriu puţin despre ea, pentru bucuria mea şi a celor ce au citit-o sau o vor citi.

                                                                                                        
                                                                                                      
                                                                                                 Ana-Maria Bocai