miercuri, 4 septembrie 2013

cerul noptii

parca niciodata cerul nu a fost mai frumos decat este in aceasta seara ...
stele minunate zambesc spunand povesti din trecut,
nopti pline de ganduri si vise demult uitate
cantec de ingeri aici pe pamant.
dorul de tine iar ma cuprinde 
creste si creste, credinta e a mea:
tu niciodata nu vei mai fi langa mine 
eu nu voi mai auzii nicicand vocea ta.
sa zbor catre tine inima -mi spune 
sa merg inspre tine plutind pe o stea,
acum esti departe, mult prea departe 
soarta desparte ce inima vrea.
cantare divina, cantare de ingeri 
se-aude de sus , un gand calator,
o soapta si apoi tot e tacere 
privesc catre tine...doi ochi tristi,reci si goi.
mi-aduc aminte si in seara asta 
lumina albastra si blanda din ei 
iubire pierduta,durere si patimi 
se-aduna si sting caldura din ei.
acum esti departe, si totusi asa de aproape ...
iti simt fiecare gest lacrimat 
vino...te rog ! stii foarte bine 
cerul pentru noi acum s-a instelat,
si pentru noi ingerii canta 
canta iubirea  ce-i far" de pacat.
si asa ca in fiece seara somnul langa tine 
o sa ma poarte din nou,
sa- dorm linistita in bratele tale 
sa imi spui ca de mine ti-e dor-

eu cred ca mai exista iubire

http://www.youtube.com/watch?v=iUK7c23KhVs

poezia mea Roua tradusa in limba bulgara de prietena mea Dimitrina Radulova


На един лист стояха две капчици роса
като две сълзи
Една тръгнала от моята душа, а другата от твоята душа,
се гледаха ненаситно,
забравени от любовта, която ги създаде,
слънчеви искри на техните и нашите души...
Доближават се една до друга, така крехки, краткотрайни,
Изживяват заедно болката в нас,
А допирът ги кара да треперят,
падайки малко по малко...
Хващат се за ръка като за последен жест,
Знаейки, че скоро ще бъдат плячка на жадната земя
Запомняща гледка на нашата любов.
Vol. Аз вярвам, че има любов

Emotie de toamna -Nichita Stanescu



A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.







Eu cred ca mai exista iubire

Eu cred că mai există iubire


Din sărăcie sufletească nu se naște nimic,
Cuvântul î
și pierde esența,
Răsună gol, lipsit de sens,
Într-o lume împietrită ,
Lumea oamenilor fără suflet.
De ce să îmi spui “
iubito”
Dacă sufletul tău , atât cât mai ai , e arid
Și orice sămânță de sentiment
Piere înainte să încol
țească ?
Din inimă
Ți-am trimis o ploaie de iubire,
Credeam că asta a
ștepți însetat,
Ca să cre
ști cu ea un câmp de flori.
Ploaia lovindu-se de sufletul tău
S-a transformat în cristale de ghea
ță
Și a căzut pe jos
Cu un zgomot dureros.
Le voi strânge cu grijă
Și le voi transforma în altă ploaie,
Pentru că eu cred că mai există iubire.
Cândva am văzut o piatră
Care săruta picăturile de ap
ă,
Ce-i mângâiau
obrazul îmbătrânit de vreme.