Parcul Constantin Poroineanu

Zbor frânt într-un adio cerut

Cine poate să ne fure iubirea? 

Cine poate să smulgă visul meu?

Cine poate să-ţi ascundă privirea? 

Iubirea mea e cu tine şi eu.

Cine poate să îmi ia din amintire 

Chipul tău în suflet de mine pictat?

Cine să creadă că despărţirea 

Poate răni vreodată un suflet curat?

Departe, departe sunt zilele noastre

Plecat pe drumul tău eşti şi tu 

Cine trupurile noastre desparte?

Cine dragostei îi spune nu?

Şi în fiece seară te-aduc mai aproape

Cu gândul te îmbrăţişez mereu

Doar existenţa ta îmi e mângâierea

Clipei trecute ce-am fost tu şi eu.

Şi de acolo de unde traiul îţi depeni

Până la mine ajunge hoinar 

Doar zâmbetul şi vocea-ţi caldă 

Desenează în mine timpul fugar.

Aş vrea să mai simt măcar în amintire 

Dulce şi pătimaş al tău sărut

Zâmbet născut din cântec şi fericire 

Zbor frânt într-un adio cerut.

Ana-Maria Bocai

primavara

de la tine cum se vede iubirea?

de la tine, de acolo, cum se vede iubirea mea? 

şi viața mea, aşa cum este ea, cum se vede? 

cum se văd ochii mei în lacrimile tale? 

cum se vede dorul pe care îl țin înfrânt 

lângă inima mea, ca pe un bidiviu

care îşi tropăie neliniştea în mine? 

şi cum se vede, de acolo, din sufletul 

tău tăiat într-o stâncă 

o floare îngenuncheată de herghelia visurilor?

cum zboară peste câmpie 

un fluture în căutarea locului de popas? 

şi cât de greu adoarme gândul meu 

pe un colț uitat de lună şi

de soare!

Ana-Maria Bocai 

Şi iar e primăvară

Şi iar e primăvară şi vine fără tine,

Eu te-am pierdut în iarna ce tocmai a trecut

Mi-a alintă cerul faţa

Şi ghioceii cântă

Iubirea mea cea pură

Strigătul meu cel mut.

Şi te-ai topit în suflet

Cum se topeşte neaua

M-ai adăpat o vreme…

Din suflet ca un lut

S-a modelat ulciorul

Şi roua dimineţii

În veci adună el poveste din trecut.

Şi soarele te cheamă

Să mai zâmbim o dată

Te prind acum de mână

Tu te ascunzi mai mult

Şi iar mă las iubită

De zâmbetul şăgalnic

De ochii tăi albaştrii

De dorul netrecut.