Ne poartă, iubite, paşii pe chei
De vise în vis născocite,
În inimi dorm patimi strânite de zei
Şi umbre se pierd răscolite.
Ne strâgem la piept, în tăcere, iubite
Doar iarna e vie în noi,
Iluzii se zbat de frig zgribulite
Petrec printre îngerii goi.
Şi zările cern un alb efemer
Aştern universul cu ele,
De cleştar e cupola lumii de ger
Îngheţate-s poveştile mele.
Iubire, speranţă…tot e împietrit
Viaţa iernii i se închină
Părăsită pe-un colţ de gând adormit
Călăuzind o străveche lumină.
E dragostea, ea, al nostru dar
Iubite, sărută-mă, acum!
Din vremea în care eram doar o stea
Către noi îşi croieşte-al său drum.
Ana-Maria Bocai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu