Să zâmbim, Doamne, să uităm de sclavie
Să te scoatem, de acolo, din colivie,
Din timp de uitări în libertate
Să vorbim Doamne, să ne spui despre toate.
Poveşti adunate în doruri mărunte
Trecutul țese peste vreme o punte,
Doamne, cum trece clipa prin noi
Povestind despre ale noastre nevoi.
Uitat prin scrieri, prin cărți,rugăciuni
Nu suntem, Doamne, nu suntem mai buni,
Te-am ascuns undeva şi nimic nu ne ajunge
Sub vorbe viclene, totul e sânge.
Iubirea se zbate să mai reziste
Nu este decât subiect în reviste,
Adevărul se târăşte prin lume obosit
Minciunii îi face acum loc smerit.
Sub măşti sunt chipuri chinuite de ură
Răul creşte stăpân, nu are măsură,
Totul e rece, tot e împietrit
Bunătatea, credința par în asfințit.
Vino, Doamne şi stai lângă noi
Exilat eşti Tu printre îngerii goi,
Vino, Doamne, de ai obosit
În drumul tău fără sfârșit .
Ana-Maria Bocai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu